"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

joi, 12 septembrie 2013

Legea detaşării



În detaşare sălăşluieşte înţelepciunea incertitudinii… În înţelepciunea incertitudinii sălăşluieşte eliberarea de trecut, de ceea ce cunoaştem, care reprezintă închisoarea condiţionării trecute. Prin voinţa de a păşi în necunoscut, în câmpul tuturor posibilităţilor, noi ne abandonăm minţii creatoare care orchestrează dansul universului. La fel ca două păsări aurii care îşi au cuibul în acelaşi copac, ca doi prieteni intimi, egoul şi Sinele sălăşluiesc în acelaşi corp. Primul mănâncă fructele dulci-acrişoare ale pomului, în timp ce al doilea îl priveşte cu detaşare. Mundaka Upanishad 

Această lege susţine că pentru a dobândi ceva în universul material, este necesar să renunţăm la ataşamentul nostru faţă de respectivul lucru. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunţăm la intenţiile sau la dorinţele noastre. Singurul lucru la care trebuie să renunţăm este ataşamentul faţă de rezultatul lor.

Această lege este extrem de puternică. În momentul în care renunţăm la ataşamentul faţă de rezultate, combinând intenţia focalizată cu detaşarea de fructele ei, vom obţine cu siguranţă ceea ce ne dorim. Orice dorinţă poate fi împlinită prin intermediul detaşării, căci detaşarea are la bază credinţa necondiţionată în puterea Sinelui real.

Pe de altă parte, ataşamentul are la bază teama şi insecuritatea, iar nevoia de securitate este centrată pe necunoaşterea Sinelui real. Sursa prosperităţii, a belşugului, a obţinerii oricărui lucru din universul material, este întotdeauna aceeaşi: Sinele real, conştiinţa care ştie cum să împlinească orice nevoie. Tot restul nu sunt decât simboluri: maşini, case, bani, haine, avioane. Simbolurile sunt trecătoare; ele vin şi pleacă. Urmărirea simbolurilor seamănă cu călătoria pe o hartă, în locul teritoriului real. Ea dă naştere la anxietate şi ne lasă goi pe dinăuntru, căci noi confundăm Sinele cu simbolurile sale.

Ataşamentul se naşte din conştiinţa sărăciei, căci el se adresează întotdeauna simbolurilor. Detaşarea este sinonimă cu conştiinţa bogăţiei, căci ea aduce cu sine libertatea de a crea. Fericirea şi râsul nu se pot naşte decât din implicarea detaşată, care conduce la crearea spontană şi lipsită de efort a simbolurilor prosperităţii. Fără detaşare noi suntem prizonierii neajutorării, lipsei de speranţă, nevoilor lumeşti, grijilor triviale, disperării tăcute şi seriozităţii excesive şi inutile – adică ai acelor calităţi care caracterizează existenţa mediocră şi conştiinţa sărăciei.

Conştiinţa bogăţiei este capacitatea de a obţine tot ceea ce dorim, oricând dorim şi cu eforturi minime. Această experienţă nu este însă posibilă fără centrarea în înţelepciunea incertitudinii. În această incertitudine putem descoperi libertatea de a crea tot ceea ce dorim.

Oamenii caută cu disperare securitatea, fără să-şi dea seama de inutilitatea demersului lor. Chiar şi ataşamentul faţă de bani este un semn de insecuritate. Unii oameni îşi spun: „În clipa când voi avea un milion de dolari mă simţi pe deplin sigur. Atunci voi fi independent din punct de vedere financiar şi mă voi retrage la pensie. Voi avea astfel timp să fac tot ceea ce mi-am dorit de-a lungul vieţii mele”. Dar acest lucru nu se petrece niciodată, niciodată.

Cei care urmăresc securitatea o caută de-a lungul întregii vieţi, dar nu o descoperă niciodată. Ea rămâne veşnic efemeră, căci securitatea nu poate fi niciodată obţinută numai cu ajutorul banilor. Ataşamentul faţă de bani va crea întotdeauna insecuritate, indiferent cât de mare este contul în bancă. De fapt, printre oamenii cei mai nesiguri din lume se numără de multe ori chiar cei foarte bogaţi.

Căutarea securităţii este o iluzie. În tradiţiile spirituale de altădată, soluţia la această dilemă a fost găsită în înţelepciunea insecurităţii, sau a incertitudinii. Aceasta afirmă că urmărirea certitudinii şi a securităţii nu reprezintă altceva decât un ataşament faţă de ceea ce cunoaştem. Şi ce anume cunoaştem? Trecutul. Cunoaşterea nu este altceva decât închisoarea condiţionării trecutului. Aceasta nu poate conduce la evoluţie, la eliberare, iar atunci când nu există evoluţie, tot ce mai rămâne este stagnarea, entropia, dezordinea şi descompunerea.

Pe de altă parte, incertitudinea reprezintă solul fertil al creativităţii pure şi al libertăţii. Incertitudinea înseamnă să ne aruncăm în necunoscut în fiecare moment al existenţei noastre. Necunoscutul este câmpul tuturor posibilităţilor, este întotdeauna nou, întotdeauna proaspăt, întotdeauna deschis faţă de apariţia unor noi manifestări. Fără incertitudine şi fără necunoscut, viaţa nu ar fi altceva decât o repetiţie fadă a unor amintiri trăite cândva. Omul ar deveni victima trecutului său, iar tiranul de astăzi ar fi acelaşi ego lăsat nesupravegheat ieri.

De aceea, renunţaţi la ataşamentul dumneavoastră faţă de ceea ce cunoaşteţi, păşiţi cu curaj în necunoscut, şi veţi pătrunde în câmpul tuturor posibilităţilor. Voinţa de a păşi în necunoscut derivă din acceptarea înţelepciunii incertitudinii. În acest fel, în fiecare clipă din viaţa dumneavoastră veţi avea parte de aventură, de trăiri vii, de mister. Veţi experimenta astfel viaţa ca pe un joc incitant, ca pe o magie, ca pe o sărbătoare a propriului dumneavoastră spirit. Nu lăsaţi să treacă nici o zi fără a căuta aventura în câmpul tuturor posibilităţilor. Atunci când daţi dovadă de incertitudine înseamnă că vă aflaţi pe calea cea bună, aşa că nu renunţaţi. Nu este deloc important să vă faceţi o idee clară şi rigidă despre ceea ce veţi face săptămâna viitoare sau anul viitor, căci dacă aveţi o idee prea clară despre ceea ce se va petrece şi dacă vă ataşaţi prea rigid de acel viitor anticipat, nu faceţi altceva decât să blocaţi o întreagă gamă de posibilităţi care s-ar fi putut petrece.

Una din caracteristicile câmpului tuturor posibilităţilor este corelaţia infinită. Câmpul poate orchestra o infinitate de evenimente spaţio-temporale care să concure către rezultatul dorit de noi (prin intenţia emisă). În schimb, atunci când suntem ataşaţi, intenţia este blocată într-un cadru mental rigid, care împiedică fluiditatea, creativitatea şi spontaneitatea inerente câmpului. Ataşamentul ne îngheaţă dorinţele care ies din starea de fluiditate şi flexibilitate infinită şi pătrund într-un cadru rigid care interferează cu procesul de creaţie.

Legea detaşării nu interferează cu Legea intenţiei şi a dorinţei, cu stabilirea ţelului. Intenţia de a ajunge la o anumită destinaţie, de a atinge un anumit obiectiv, rămâne intactă. Între punctul de plecare şi cel de sosire există însă o gamă infinită de posibilităţi. Dacă luăm trenul incertitudinii, noi putem schimba direcţia de mers în orice moment, de pildă dacă descoperim un ideal mai înalt, sau un obiectiv mai incitant.

În plus, suntem atunci mai puţin tentaţi să forţăm descoperirea unor soluţii la problemele noastre, ceea ce ne permite să rămânem deschişi faţă de posibilităţile care ne ies în cale.

Legea detaşării accelerează procesul evoluţiei. Atunci când înţelegem această lege nu ne mai simţim obligaţi să forţăm aplicarea anumitor soluţii. Aplicarea soluţiilor forţate nu face altceva decât să creeze noi probleme. Atunci când suntem însă centraţi în incertitudine, aşteptând totodată cu încredere ca din haos şi confuzie să apară o soluţie salvatoare, se petrec deseori situaţii care par de-a dreptul miraculoase.

Această stare de luciditate, în care suntem pregătiţi să experimentăm momentul prezent, în plină incertitudine, se întâlneşte cu obiectivul şi cu intenţia noastră şi ne permite astfel să sesizăm ocazia care ne apare în cale. În fond ce este o ocazie? Orice ocazie este deja conţinută în problema pe care o avem.

Absolut toate problemele care apar în viaţă reprezintă seminţele unor ocazii care pot apărea şi care ne pot aduce mari beneficii. Important este să sesizăm aceste ocazii, să ne deschidem faţă de câmpul tuturor  posibilităţilor, să trăim starea de mister, de minunare, de tulburare, de aventură. În acest fel, viaţa ni se va părea mult mai vie.

Putem privi aşadar orice problemă care ne apare în viaţă ca pe o ocazie care ne poate aduce beneficii mai mari. Deschiderea faţă de aceste ocazii se realizează prin acceptarea înţelepciunii incertitudinii. Când această deschidere interioară se întâlneşte cu ocazia, soluţia la problema noastră apare în mod miraculos. Oamenii numesc de multe ori acest proces „noroc”.

Norocul nu este însă altceva decât momentul în care starea de deschidere interioară şi ocazia se întâlnesc faţă în faţă. Când cele două devin una, fiind dublate şi de o stare de martor al haosului, apare inevitabil o soluţie care va conduce la evoluţia noastră accelerată a noastră, dar şi a celor cu care intrăm în contact. Aceasta este reţeta perfectă a succesului, iar la baza ei stă Legea detaşării.

Aplicarea Legii detaşării
Voi pune în aplicare Legea detaşării, angajându-mă să respect următoarele etape:

1.Astăzi îmi propun să fiu detaşat. Mă voi accepta pe mine aşa cum sunt, şi îi voi accepta pe cei din jurul meu aşa cum sunt. Nu voi impune nimănui propriile mele idei despre felul în care ar trebui să decurgă lucrurile. Nu voi impune nici o soluţie forţată unei probleme, generând astfel noi probleme. Voi participa la evenimentele din jurul meu cu o implicare detaşată.

2.Astăzi îmi propun ca toate experienţele mele să aibă la bază principiul incertitudinii. Întrucât sunt deschis faţă de incertitudine, soluţiile vor apărea spontan pornind de la problemele create, de la confuzie, dezordine şi haos. Cu cât situaţia va părea mai nesigură, cu atât mai sigur mă voi simţi eu, căci incertitudinea este calea mea către libertate. Aplicând înţelepciunea incertitudinii, îmi voi găsi propria siguranţă.

3.Îmi propun să pătrund în câmpul tuturor posibilităţilor şi anticipez deja fascinaţia care apare atunci când eşti deschis faţă de o infinitate de opţiuni. Îmi doresc să experimentez aventura, magia şi misterul vieţii, să mă amuz şi să mă joc.

Sursa: Deepak Chopra – Cele sapte legi spirituale ale succesului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu