"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

joi, 12 septembrie 2013

BHAGAVAD GITA (sinteză despre adevarul divin al vieții)

De ce te îngrijorezi fără motiv?  
Cine se teme de tine, fără motiv?
Cine te poate ucide?
Sufletul nu se naşte; atunci cum poate să moară?
Orice s-a întâmplat,
a fost spre bine;
Orice se întâmplă,
este spre bine;
Orice se va întâmpla,
va fi numai spre bine.

Nu trebuie să regreţi trecutul.
Nu trebuie să te îngrijorezi pentru viitor.
Prezentul se întâmplă..
Ce-ai pierdut, ca să plângi trecutul?
Ce ai adus cu tine în lume
ca să crezi că ai pierdut ceva?

Ce ai produs tu,
ca să crezi că a fost distrus?
N-ai adus nimic cu tine în lume,
orice ai avea, ai primit de aici.
Orice ai dăruit, ai dăruit de aici.
Orice ai luat, ai luat de la Dumnezeu.
Orice ai dat, i-ai dat Lui.
Ai venit cu mâinile goale,
şi vei pleca cu mâinile goale.

Ce crezi că este al tău astăzi,
a fost al altcuiva ieri, şi va aparţine altcuiva mâine.
Nu te înşela că totul este al tău.
Este o impresie falsă şi va fi cauza necazurilor tale.

Schimbarea este legea Universului.
Ceea ce crezi tu că este moarte,
în realitate este viaţă.

Într-o secundă poţi fi milionar
şi în secunda următoare poţi fi aruncat în sărăcie.
Al tău şi al meu, mare și mic,
şterge aceste noţiuni din mintea ta.
Abia atunci, totul este al tău şi
tu eşti al acestui tot.
Trupul acesta nu este al tău,
nici tu nu eşti sclavul trupului tău.
Trupul este făcut din foc, apă, aer şi pământ şi va dispărea descompunându-se în aceste elemente.
Dar sufletul este permanent – deci, cine eşti tu?

Dedică-ţi fiinţa lui Dumnezeu.
Aceia care-şi cunosc susţinerea Dumnezeiască sunt pentru totdeauna eliberaţi de frică, necaz şi durere. Tot ceea ce faci, fă dedicându-te lui Dumnezeu.
Aceasta îţi va aduce experienţe extraordinare de bucurie şi libertate pentru totdeauna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu