"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

miercuri, 5 iunie 2013

Eckhart Tolle - Trăieşte total clipa prezentă


A avut o viaţă uluitoare. S-a născut în Germania, a trăit în Spania, a studiat în Anglia, a fost cercetător ştiinţific la Universitatea Cambridge. De la obsesia sinuciderii, depresie şi angoasă a ajuns la iluminarea spirituală. A venit un moment când a rămas fără relaţii sociale, fără casă, fără loc de muncă. A renunţat senin la tot. A trăit doi ani ca om al străzii. Dormea noaptea pe băncile din parc, îşi petrecea zilele în beţia celei mai intense fericiri. Oamenii au dorit să ştie cum a atins pacea deplină. Aşa a devenit Eckhart Tolle unul dintre cei mai cunoscuţi învăţători spirituali, care îşi poartă prin lume mesajul. Un profet al vremurilor noastre. Învăţătura lui are puterea adevărului, puterea prezentului.

Rishikesh, India, 2002. Gazdele îl salută: „Bine aţi venit în mijlocul nostru!”. Eckhart Tolle primeşte zâmbind ghirlanda pe care i-o pun la gât organizatorii. Se amuză. În sală izbucnesc râsete. Priveşte cu atenţie publicul. Scoate ghirlanda foarte lent, cu multă grijă. O aşează lângă el. apoi aşteaptă în tăcere privind oamenii. Începe să vorbească.

„Întâlnirea de azi se numeşte seminar de învăţături, dar ceea ce se petrece aici nu este de fapt un proces de învăţare. Cuvintele sunt limitatoare, dar trebuie să atribuim acestui eveniment o denumire. „Învăţătură” înseamnă că vă aduc ceva în plus – cunoaştere, informaţie, fapte sau un fel de experienţă, de trăire. Dar aici nu este vorba de aşa ceva. Nu adaug nimic pentru voi. Fiecare om din această sală are deja mai mult decât suficient. Aţi acumulat mai multe informaţii spirituale decât a avut Buddha vreodată şi bineînţeles dispuneţi de hărţi pe care le compun toate aceste cunoştinţe. Aveţi deja indicatoare minunate pentru drumul transformării conştiinţei. Însă aici nu vom folosi niciunul dintre acestea, oricât de profund, chiar dacă multe îşi au originea în această ţară, pe drept cuvânt numită „leagănul spiritualităţii”.

Şi nu pentru că ar fi vreo problemă cu asemenea hărţi. Sunt foarte frumoase. Dar fiecare perioadă îşi creează propriile sale indicatoare, în concordanţă cu necesităţile momentului respectiv. Desigur, cele vechi pot funcţiona dacă le folosiţi în mod corespunzător, dar riscă să devină obstacole dacă sunt folosite greşit. Poate aţi observat că folosesc denumirile de „hărţi” şi „indicatoare” pentru învăţăturile spirituale străvechi.

Esenţa oricărei căi este metamorfoza conştiinţei
De ce? De fapt ce este o hartă? O hartă nu este niciodată teritoriul. Indicatorul nu reprezintă locul către care arată. Toate învăţăturile, fie vechi, fie din zilele noastre, trimit dincolo de ele. Iar esenţa tuturor învăţăturilor este posibilitatea transformării conştiinţei umane. Atingerea unei stări libere de orice legături, de suferinţă, de condiţionări interioare. Învăţăturile arată calea către aşa ceva. Acei oameni din vechime, care s-au eliberat de condiţionări, de falsul sens al fiinţării, de falsul eu, ofereau învăţături din această stare modificată de conştiinţă. De aceea asemenea hărţi şi indicatoare au atâta frumuseţe şi putere. De aceea au creat fascinaţie şi au atras atenţia unele după altele, iar oamenii au început să le colecţioneze şi să le compare între ele, căutând să le
interpreteze. De aici a fost doar un pas până la a uita punctul către care arată ele – deoarece unii s-au cufundat atât de mult în forma învăţăturii, iar după un timp au început să iubească atât de mult indicatorul sau harta, încât au început să se identifice cu ele…

Alţii le-au îndrăgit mult şi au început să discute în contradictoriu cu alte grupuri care au îndrăgit altele, uitând că toate arată către acelaşi punct. Începând din acel moment, omul le-a luat povara pe umeri. Asta se petrece de multă vreme şi continuă să se petreacă.

Învăţătura mea este neutră din punct de vedere cultural, nu este budistă, creştină, hindusă, dar îmbrăţişează esenţa tuturor. Nu are o formă rigidă, pentru că nu spune să crezi în una sau în alta. Esenţa acestei „învăţături” care ne-a adunat aici – este posibilitatea transformării conştiinţei fiinţei umane, a conştiinţei tale. Toate limbile au limitele lor, forma are limite, aşadar şi aceste cuvinte sunt doar indicatoare. Pentru că toate formele au limite, toate cuvintele pe care le pronunţ sunt limitatoare; dacă spun „transformarea conştiinţei umane” nu este pe deplin adevărat, este doar un punct de vedere.

Căci nici o afirmaţie nu poate conţine întreg adevărul. O afirmaţie este doar una dintre perspective. Este bine să ştii acest lucru, pentru că atunci nu te agăţi de o afirmaţie, nu te identifici cu perspectiva spunând „acesta este adevărul”. Transformarea conştiinţei umane? Da, aceasta este o perspectivă care presupune că ceva în interiorul tău trebuie să se metamorfozeze înainte ca o nouă stare să apară. Ceva în interiorul tău, ar avea nevoie să fie reparat, dar acest fapt nu este adevărat. S-ar presupune, de asemenea, că este nevoie de timp pentru transformarea conştiinţei. Dar nu este aşa. Deci care este esenţa transformării conştiinţei care nu necesită timp? Este posibil?” Eckhart Tolle tace. Momente de interiorizare.

Să cunoşti singurul lucru care contează
„Aşa ajungem la esenţă şi la singurul motiv pentru care ne aflăm azi aici – să cunoaştem această stare de conştiinţă nu ca pe o ţintă care trebuie atinsă cândva în viitor, ci ca realitate care există în tine ACUM. Cum poţi să ştii un asemenea lucru fără să-ţi confecţionezi deja o nouă credinţă din această convingere? Pentru că poţi adopta o asemenea credinţă atunci când auzi o învăţătură care spune că eşti deja iluminat. Poate conferi o mare satisfacţie să o adaugi la conţinutul minţii tale şi să te convingi apoi pe tine însuţi că acesta este adevărul, căci „învăţătorul mi-a spus că nu trebuie să transform nimic şi eu sunt deja iluminat” (râsete în sală). O vreme aceasta conferă un surplus identităţii create de minte, pentru conştiinţa de sine creată de minte şi o să te simţi foarte
bine.  În sfârşit ai reuşit!

Conştiinţa eu-lui creată de minte va căuta să se dezvolte, să capteze mai mult. Şi dacă poţi să primeşti o credinţă puternică de la cineva, o credinţă pe care o adaugi la conţinutul minţii tale, cu care te identifici ca şi cum ar fi tu însuţi, o vreme vei fi foarte satisfăcut. Ai ajuns mare, eşti cineva care a crescut şi a devenit iluminat. Dar este o încântare care nu poate dura, iar viaţa o să-ţi arate că nu ai atins iluminarea încă. Şi apoi cauţi următorul lucru cu care te-ai putea identifica: experienţe, o altă credinţă, mai multă cunoaştere sau cauţi realizarea spirituală autentică pentru a o adăuga. Şi astfel te îndepărtezi de cel care deja eşti. Continui să te orientezi către viitor. Continui să te agăţi de diferite lucruri, cu scopul de a deveni complet din punct de vedere spiritual.

Din punct de vedere material, poate ai ajuns undeva şi acum vrei să evoluezi spiritual. Poate ai reuşit să treci de hopurile relaţionale. Ceea ce îţi doreşti este completitudinea. Şi aici vine această învăţătură care poate părea ciudată şi spune: nu ai cum să o găseşti niciodată în viitor. Dar totodată îţi spun că nu mă crezi! Dacă aceasta e situaţia, dacă te-ai eliberat deja şi esenţa ţi-a fost iluminată, atunci care este diferenţa dintre tine şi maestrul spiritual? Dacă există aşa ceva. Cineva ar putea spune că maestrul ştie că acest lucru e adevărat, pe când tu nu ştii. Da, dar cum apare această cunoaştere? Cum se manifestă? Este foarte simplu. Nu se pune problema că maestrul ştie mai multe decât tine. Unii maeştri pot să ştie. Alţi maeştri sunt oameni foarte simpli, fără educaţie aleasă. Iar dacă vine vorba de cunoaştere şi informaţie e posibil ca tu să ştii de mii de ori mai mult. Tu cunoşti multe lucruri, ei ştiu în schimb acel singur lucru care contează…”(Râsete în sală. Eckhart Tolle zâmbeşte).

Nu mai ai nevoie de timp
„Răspunsul este simplu şi ţi-l spun imediat, dacă doreşti să pleci devreme acasă, pentru că nu vreau să-mi consolidez învăţătura promiţând că ţi-l dau abia în a şasea zi a acestei săptămâni. Maestrul este în completă comuniune cu momentul de acum. Nu se opune interior acestui moment. Nu opune rezistenţă clipei prezente, existenţei lui acum. Orice ar apărea în acest moment, el nu se împotriveşte. Aceasta reprezintă sfârşitul a tot ce este fals în tine. Întreaga ta structură egotică depinde de rezistenţa interioară împotriva momentului prezent. Eu-l creat de minte se menţine folosind-o. Starea de opoziţie este o stare de neîmplinire, o stare a unei permanente dorinţe sau frici a acelei proiecţii mentale pe care o numeşti viitor.

A dori şi a avea nevoie de timp, ca şi cum îmi oferă ceva care mă va face mai complet şi teama că mâine, peste o lună, un an, un deceniu s-ar putea petrece un fapt care să mă lipsească de ceea ce îmi dă sentimentul de împlinire sunt cele două aspecte referitoare la viitor. Creşterea conştiinţei unei fiinţe umane, indiferent de forma pe care ar lua-o, căutată în tip sau prin intermediul timpului. Aceasta este forţa enormă care te îndepărtează de momentul de acum cel plin de viaţă şi completitudine, trăgându-te în viitor.

Deoarece căutarea ta este îndreptată către un aspect care doreşti să-ţi îmbogăţească fiinţa, viitorul te va face mai complet. Asta e adevărat până în punctul în care crezi că pentru practica spirituală ai nevoie de viitor. Nu afirm că e în întregime un nonsens. Ai nevoie de practică spirituală… pentru mulţi oameni practica spirituală reprezintă un pas spre o dezvoltare progresivă către starea de eliberare. Dar în această dezvoltare apare un moment în care îţi dai dintr-o dată seama de natura înşelătoare a timpului. Descoperi cine eşti de fapt, dincolo de formă. Are loc regăsirea de sine dincolo de construcţiile mentale. Dintr-o dată realizezi falsitatea viitorului – din punct de vedere al eliberării spirituale. Dar până îţi dai seama de acest fapt, ai nevoie de practica spirituală. Până atunci ai nevoie de timp, de suferinţă. Şi practica spirituală nu înseamnă neapărat ceea ce se înţelege de obicei ca practică spirituală. Pentru nenumăraţi oameni, singura practică spirituală înseamnă suferinţa. Sunt mulţi care nu au parte deloc de practică spirituală. Pentru ei suferinţa e cel mai bun maestru spiritual. Au nevoie de ea, deoarece cele două afirmaţii sunt sinonime. Atunci când spun că nu ai nevoie de timp, nu este adevărat pentru toată lumea. Este valabil numai pentru cei care sunt capabili să fie atenţi la clipa de ACUM, care pot realiza profunzimea şi adevărul ei. Iar noi suntem aici pentru a revela profunzimea şi autenticitatea acestei afirmaţii, de-a lungul unei săptămâni, care este timp.

Nu mai ai nevoie de suferinţă
Explorăm aici starea atemporală a conştiinţei. Unora dintre voi poate nici nu le place ceea ce spun acum, pentru că sunt încă identificaţi cu timpul şi cu deplasarea în timp a eu-lui, care aşteaptă împlinirea odată cu trecerea zilelor. Şi dacă doar acel mic ego este atent la cuvintele mele, lui nu-i plac cuvintele mele, pentru că existenţa lui este legată de timp. E foarte uşor ca unii dintre voi, care nu au mai fost aici altă dată, să simtă un puternic impuls de a pleca. Nu este nimic rău în asta. Înseamnă pur şi simplu că nu eşti încă pregătit să auzi simplitatea şi profunzimea acestui adevăr: nu ai nevoie de timp. E posibil chiar să apară frica de a explora această afirmaţie, pentru a o înţelege. Frică. De fapt, cui îi este teamă? Conştiinţa limitată a eu-lui legat de timp se
teme de această afirmaţie. Şi este bine aşa. Asta înseamnă că afirmaţia „nu mai ai nevoie de timp” nu e valabilă pentru tine. Înseamnă că ai nevoie de mai mult timp. Şi e bine aşa. Dar acest fapt este legat şi de suferinţă. Sinonimul afirmaţiei „nu mai ai nevoie de timp” este „nu mai ai nevoie de suferinţă”.

Iată învăţătura ultimă a lui Buddha – sfârşitul suferinţei. „Nu mai ai nevoie de timp” cuprinde „nu mai ai nevoie de suferinţă”. De aceea afirmaţia poate fi adevărată sau neadevărată pentru tine. Nu este o afirmaţie valabilă pentru toată lumea. Oricare a fost practica ta spirituală de până acum, sau ascultarea învăţăturilor, sau suferinţa, sau combinaţia dintre ele, întrebarea este dacă ai capacitatea lăuntrică de a asculta aceste cuvinte, dacă le percepi adevărul măcar voalat. Nu să înţelegi, pentru că, dacă începi să gândeşti despre asta, nu vei ajunge prea departe.

Aşadar, afirmaţia „nu mai ai nevoie de timp” poate fi adevărată sau nu. O asemenea chestiune nu este satisfăcătoare pentru minte. Adesea voi spune lucruri care sunt şi adevărate, şi neadevărate. Acest indicator poate fi adevărat sau neadevărat pentru tine. Minţii nu-i place acest lucru. Ea spune: ceva este adevărat sau fals. În ştiinţă aşa stau lucrurile sau cel puţin până mai de curând aşa a fost. De fapt întrebarea sună astfel: am nevoie de timp, avem nevoie de timp pentru a atinge realizarea? Răspunsul este: ai nevoie de timp, până când îţi dai seama că nu mai ai nevoie de timp.

Acceptarea este exerciţiul perfect
Vom folosi toată săptămâna care urmează pentru a aprofunda această afirmaţie, să descoperim către ce anume arată următorul indicator – aceste cuvinte „nu mai ai nevoie de timp”. Nu am nevoie de timp ca să fiu ceea ce sunt, ca să fiu eu însumi, întreg, complet. Cum pot şti acest lucru fără să-mi  fac din această afirmaţie un nou crez?  De unde pot şti, fără să vă pun la dispoziţie un nou exerciţiu care să vă ofere mai mult timp? Cum ştii? Prin faptul că vei intra aici într-o stare de acceptare – şi o spun, chiar dacă unii dintre voi se vor speria. Acesta este singurul exerciţiu în săptămâna care urmează – pătrunderea într-o stare de acceptare. 
Nu este nevoie de mai mult. Dacă ai avea nevoie de mai mult, de alt statul social, de mai mulţi bani, mai multe proprietăţi, mai multe experienţe sau chiar de … mai multă spiritualitate, nu ar fi starea de acceptare. Dacă există în tine necesitatea sufletească pentru momentul următor, dacă ai nevoia de a şti ce se petrece în următorul moment şi în următorul, în următorul… această privire neliniştită aruncată peste creştetul clipei prezente, această privire parte a conştiinţei omului obişnuit nu reprezintă starea conştiinţei de acceptare.

Pacea dizolvă răul în tăcere
Starea de acceptare – este foarte important, de aceea repet, pentru că se uită uşor – se instalează când nu ai  nevoie de mai mult ca să devii complet. „Mai mult” în lumea fenomenală este un lucru frecvent – desigur, mai ai nevoie de mâncare, vei avea nevoie de mai multe capacităţi, deoarece acestea sunt elemente care alcătuiesc existenţa cotidiană, dar dispare setea psihologică de a dori mai mult. Când eu-l vrea mai mult ca să devină mai puternic, nu realizează starea de acceptare. Intri în această stare de abandon, când pur şi simplu accepţi cu braţele deschise (Eckhart Tolle deschide larg braţele de parcă ar vrea să cuprindă tot ce este în faţa lui) clipa prezentă, indiferent ce formă ia. La o primă vedere acesta poate părea un exerciţiu spiritual absurd, pentru că adesea acest moment nu este plin de satisfacţii. De aceea a spune că „mă abandonez total momentului prezent” include şi emoţiile negative pe care le am în acest moment, poate nelinişte, mânie, orice… Vrei să rămân pentru totdeauna fixat în acest moment? Nu. Însă calea de a le depăşi nu este opoziţia, ci acceptarea care ne dă suficientă pace pentru a le dizolva în tăcere.
 


Sursa:
Yoga Magazin nr 67
http: www. yogaesoteric.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu