"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

marți, 30 octombrie 2012

Idolatrizarea persoanei iubite

Idolatrizarea persoanei de care ne indragostim e o festa ciudata pe care ne-o jucam noua insine - ceea ce psihologii numesc, proiectie. Pe scurt, aceasta inseamna o sensibilitate accentuata fata de anumite calitati ale altei persoane pe care nu le recunoastem in noi insine. Exemplul clasic e persoana care nu-si recunoaste propria agresivitate, dar isi imagineaza ca ceilalti ii vor in permanenta raul.

Cand idolarizam pe cineva, proiectam nu sentimentele noastre negative nerecunoscte, ci toata puterea, frumusetea si bogatia fiintei noastre, pe care de obicei nu reusim sa le recunoastem in noi. Natura umana e vasta. Fiinta noastra reflecta si contine intregul spectru de energii pasnice si distrugatoare ale cerului si pamantului, focului si apei, soarelui si stelelor. De obicei insa, "locuim" doar intr-o mica parte din fiinta noastra. Traim pe insula sinelui nostru conditionat, un complex de amintiri, notiuni si imagini care constituie identitatea noastra asa cum o stim noi. Teritoriul mai vast al fiintei noastre - intinderea, intensitatea si profunzimea ei - nu il identificam de obicei drept propriu si intim. Chiar daca aceasta fiinta mai vasta e cu adevarat ceea ce suntem - fiindca nu e o inventie, cum sunt imaginile de sine - nu o recunoastem ca pe adevarata noastra natura.

Fiindca ne este dificil sa ne percepem vastitatea si frumusetea, le proiectam in exterior, unde sunt mai usor de vazut. La fel cum persoana care isi neaga furia o vede venind spre ea din exterior, astfel descoperim stralucirea propriei noastre fiinte in si prin persoana pe care o iubim, care ne-o reflecta asemenea unei oglinzi. Suntem uluiti de ceea ce vedem. Ne-o dorim, trebuie sa o avem cu orice pret. Pentru ca nu putem trai fara ea - fiindca e, in fond, propria noastra fiinta - devenim nu doar dependenti, ci si mai instrainati de noi insine. Cum ne-am putea imagina o asemenea stralucire si frumusete in altii, daca n-am avea deja un anumit sentiment al puterii si maretiei dinlauntrul nostru? 

Abraham Maslow scria ca "ne este in general frica sa devenim ceea ce intrezarim in cele mai bune momente ale noastre", fara indoiala pentru ca fiinta noastra mai vasta ne ameninta in multe feluri. Daca ar fi sa ne deschidem complet catre ea, poate ca ne-ar tulbura neinsemnatele noastre obiceiuri confortabile si ar pune sub semnul intrebarii mica noastra identitate familiara. Astfel, la fel cum oamenii primitivi transformau in zei si venerau lucrurile de care se temeau si pe care nu le intelegeau, si noi, care suntem primitivi in raport cu fiinta noastra mai vasta, avem tendinta sa ne veneram forta de la o distanta sigura, lasandu-i pe altii sa o detina pentru noi. Astfel ne indragostim (in limba engleza "cadem in dragoste") de persoana iubita, pe care o plasam deasupra noastra, atribuindu-i puterea de a ne ridica din starea noastra "cazuta" de infometare si nevrednicie. Idolatrizarea persoanei iubite ne dilata si ne "inalta", dupa cum sugereaza metaforele folosite pentru a descrie aceasta stare.

"Calatoria inimii. Calea iubirii constiente", John Welwood

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu