"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

luni, 29 octombrie 2012

Evolutie si Creatie



De la începutul evoluţie sale, omul s-a arătat dornic de a crea, cum o mărturisesc descoperirile arheologice, care au fost făcute asupra civilizaţiilor cele mai primitive. Şi chiar din fragedă copilărie, copilul vrea să construiască, să deseneze, să coloreze. Putem spune că printre instinctele cele mai puternice, cele mai tenace pe care le posedă omul, se găseşte această necesitate de a fi un creator şi de a semăna astfel cu Tatăl său Ceresc.

Arta este o probă că această dorinţă pe care o simte orice om de a fi un creator nu se limitează la creaţia copiilor, la o simplă reproducere pentru a conserva specia. Ea se manifestă ca o nevoie de a merge mai departe, de a face un pas în plus, pentru a găsi ceva mai frumos, mai subtil, perfect. Puterea creatoare a omului rezidă la un nivel mai înalt decât cel al conştiinţei sale elementare; ea se găseşte într-o parte a sufletului său, care se manifestă în acel moment ca facultate de explorare, de contemplare a realităţilor care îl depăşesc şi de captare a elementelor acestora. A crea înseamnă a se auto-depăşi, a se depăşi .
Dacă anumiţi inventatori au reuşit să facă descoperiri atât de revoluţionare, este pentru că ei au ştiut să se ridice până în domeniul imaginaţiei, şi mai sus încă, până la cel al intuiţiei, pentru a capta idei imagini, pe care le-au retranscris după aceea şi realizat. Ştiinţa oficială nu a explorat încă posibilităţile de intuiţie nici natura acestei facultăţi care, ca o antenă sau un radar, poate prevedea, prezice şi proiecta în viitor.

Când unii savanţi care sunt la jumătatea drumului între ştiinţa oficială şi ştiinţa ezoterică, lansează din timp în timp idei mai avansate, nu sunt crezuţi, ei sunt respinşi, criticaţi; dar mai târziu, oamenii sunt obligaţi să recunoască că aceştia au fost mari precursori.

Această facultate de a imagina pe care o posedă omul este într-adevăr creatoare, şi dacă el ştie cum să o purifice şi să o cultive într-o stare de claritate şi de luciditate perfectă, ea este capabilă să-l facă să descopere realităţi care nu au fost niciodată întrevăzute până acum. Toţi inventatorii au petrecut ore întregi scufundaţi în cercetările şi meditaţiile lor şi nu se poate nega că intuiţia lor a fost o facultate într-adevăr autentică.

V-am spus-o deja că putem considera imaginaţia ca pe o femeie interioară care aduce pe lume copii reuşiţi sau rataţi, aceasta depinde de calitatea germenilor pe care i-am dat. Dacă aceşti copii fac prostii, stricăciuni, tatăl este obligat să plătească amenzile şi câteodată este urmărit, pedepsit şi deposedat în locul copiilor. În schimb, dacă aceşti copii capătă premii, tot tatăl primeşte toate onorurile. Veţi spune: ”Dar care sunt aceşti copii?” Sunt gândurile şi sentimentele noastre, iar tatăl, suntem noi înşine. Iată încă un domeniu foarte vast de studiat şi de aprofundat, dar ca să
nu mă îndepărtez, voi reveni la esenţialul subiectului.

Deci, acest instinct de creaţie pe care îl purtăm în noi toţi, ne îndeamnă să depăşim posibilităţile noastre ordinare şi ne pune în contact cu alte regiuni, alte lumi umplute de existenţe eterice, subtile, luminoase. Şi graţie acestei părţi din noi înşine care a reuşit să se deplaseze şi să meargă mai departe pentru a capta anumite elemente cu totul şi cu totul noi, vom putea să creăm copii care ne sunt superiori sau capodopere care ne depăşesc. Pentru că, deseori, creaţia este mult mai frumoasă decât autorul ei. Vedeţi aici un omuleţ mic, de nimica, dar acest omuleţ a produs o operă gigantică, demnă de un uriaş, de un titan! Această parte subtilă din el însuşi, care are facultatea de a se deplasa, a ajuns să meargă foarte departe, foarte sus, unde ea s-a îmbogăţit acumulând elemente noi, iar apoi când s-a pus pe lucru, din mâinile lui a ieşit o operă nemaivăzută, prodigioasă, de care toată lumea este înmărmurită.

Dacă toţi oamenii au nevoie să creeze, din nefericire puţini sunt capabili să devină adevăraţi creatori în planul spiritului. Foarte puţini se ridică până la acest nivel şi ştiu că, pentru a produce opere sublime trebuie să cunoască anumite legi şi să se exerseze într-un mod special. Care este acest mod, veţi pricepe îndată ...

Cum se face că pământul care este tern, gol şi steril iarna, se acoperă primăvara de o vegetaţie atât de frumoasă şi colorată: iarbă, flori, arbori şi fructe? Pentru că în această epocă el este mai mult expus la soare şi începe să primească de la el anumite elemente. El se pune pe treabă şi se depăşeşte, el dă “capodopere” extraordinare, colorate, dulci şi parfumate pe care le oferă tuturor creaturilor. Deci, dacă omul vrea să creeze şi să producă opere remarcabile trebuie şi el la rândul lui să găsească un soare, o creatură mai puternică şi mai inteligentă decât el cu care să se poată uni şi să facă schimburi.

Înţelegeţi acum de ce noi mergem dimineaţa să privim răsăritul soarelui: pentru a învăţa să creăm opere care să-i semene, opere noi, limpezi, pline de lumină, de căldură, de viaţă. Dar, în realitate, soarele este aici un simbol... un simbol al lui Dumnezeu de care trebuie să ne apropiem pentru a ne uni cu El, pentru că numai graţie acestor schimburi cu Domnul, vom deveni creatori ca el. Aceasta este raţiunea rugăciunii, a meditaţiei, a contemplaţiei şi tuturor exerciţiilor spiritual.

Rugăciunea nu este nimic altceva decât un schimb cu Creatorul, un act prin care noi ne înălţăm deasupra noastră pentru a găsi elemente care să ne ajute să creăm opere perfecte, opere divine. Iată încă un punct esenţial al moralei cosmice. Dacă un creator vrea să dea o capodoperă eternă, de neuitat, el nu trebuie să rămână numai la nivelul celor cinci simţuri.

Dacă vreţi să deveniţi adevăraţi creatori, uniţi-vă cu Divinitatea pentru a primi de la ea câteva particule pe care le veţi comunica apoi creaţiei voastre, şi în acest fel, copilul vostru, sau opera voastră, vă va depăşi prin frumuseţea sau inteligenţa sa. Iată, dragii mei fraţi şi surori, orizonturi noi: a şti să facem schimburi cu tot ce este superior, a şti că rugăciunea, meditaţia, contemplaţia sunt mijloace de creaţie. O existenţă întreagă nu vă va suficientă pentru a explora toate aceste posibilităţi, într-atât sunt de vaste.

Nimic nu este mai important pentru om decât restabilirea legăturilor cu Creatorul. Nu aţi remarcat, că naşterea copiilor este bazată pe această lege: mama care trebuie să se unească cu tatăl, să fuzioneze cu el? Orice creaţie necesită unirea unui tată cu o mamă. Dar, dacă în concepţie nu intervine această latură subtilă care este sufletul, imaginaţia, pentru a capta elemente superioare, atunci creaţia va fi ratată, sau, dacă nu este complet ratată, ea nu va beneficia de nici o ameliorare. Ori, creaţia nu este o stagnare, o simplă reproducere, o copie, ci un pas înainte, o evoluţie. Graţie acestui instinct de a crea, fiecare făptură evoluează, cosmosul întreg evoluează. Pentru că, totul trebuie să evolueze, cu excepţia lui Dumnezeu.

Omraam Mikhael  Aivanhov

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu