"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

luni, 22 octombrie 2012

Evanghelia Pacii lui Ioan (a patra parte)



Iisus le‑a răspuns: „Fericiţi sunt cei care stă­ruiesc până la sfârşit, pentru că ei vor fi mântuiţi”.
Printre ei erau foarte mulţi bolnavi, chinuiţi de mari dureri, şi care de‑abia s‑au târât la picioarele lui Iisus, fiindcă nu mai puteau să meargă pe picioarele lor. Ei au spus: „Stăpâne, suntem chinuiţi de durere: spune‑ne ce să facem”. Şi ei I‑au arătat lui Iisus picioarele în care oasele erau răsucite şi înnodate şi au spus: „Nici îngerul aerului, nici îngerul apei, nici cel al luminii soarelui nu ne‑a alungat durerile, chiar dacă ne‑am botezat, am postit şi ne‑am rugat, şi am urmat întru totul cuvintele Tale”.
„Adevăr vă spun, oasele voastre vor fi vinde­cate. Nu fiţi descurajaţi, ci căutaţi pentru a vă vin­deca pe vindecătorul oaselor, îngerul pământului, pentru că de acolo au fost luate oasele voastre şi la sfârşit acolo se vor întoarce”.
Şi El a arătat locul cu pământ argilos din mar­ginea râului pe care curgerea apei şi căldura soarelui îl muiase.
„Cufundaţi‑vă picioarele în nămol, pentru ca îmbrăţişarea îngerului pământului să poată scoate afară din oasele voastre toate necurăţiile şi toate bolile. Şi veţi vedea pe Satana şi toate durerile voastre zburând prin îmbrăţişarea îngerului pămân­tului. Şi nodurile oaselor voastre vor dispărea, şi ele se vor întări, şi atunci toate durerile voastre vor dis­părea”.
Bolnavii îi urmară cuvintele, pentru că ştiau şi credeau cu tărie că vor fi vindecaţi.
Şi erau acolo bolnavi care sufereau mult de dureri şi, cu toate acestea, continuau să postească, iar puterea lor lăuntrică se irosea şi o mare căldură îi chinuia. Şi când s‑au ridicat din paturile lor ca să se ducă la Iisus, capetele lor au început să se întoarcă de parcă ar fi simţit o rafală de vânt şi, de fiecare dată când încercau să se ţină pe picioare, cădeau înapoi la pământ.
Atunci Iisus a venit la ei şi le‑a spus: „Voi suf­eriţi pentru că Satana şi bolile lui vă chinuiesc cor­purile, dar nu vă temeţi, pentru că puterea lor asu­pra voastră va înceta în curând. Pentru că Satana este ca un vecin mânios, care a intrat în casa vecinului său când acesta era plecat, vrând să‑i ia lucrurile din casă. Dar cineva i‑a spus că duşmanul său îi răvăşeşte casa şi atunci el s‑a întors grabnic spre casă. Şi când vecinul cel rău, adunând lucrurile care îl ispiteau, a văzut de departe pe stăpânul ca­sei întorcându‑se în grabă, s‑a supărat foarte tare că nu putea să fure toate acele lucruri şi s‑a apucat să spargă şi să strice tot ce era acolo, căutând să distrugă totul. El socotea cu răutate că dacă lucrurile acelea nu puteau să fie ale lui, atunci nici celălalt, care era stăpânul, nu trebuia să mai aibă parte de nimic. Dar, imediat, stăpânul casei a intrat şi, înainte ca vecinul cel rău să‑şi împlinească scopul cel dis­trugător, l‑a luat şi l‑a aruncat afară din casă. Cu adevăr vă spun, chiar aşa a intrat Satana în corpu­rile voastre, care sunt locuinţa lui Dumnezeu, şi a luat în puterea sa tot ce voia să fure: respiraţia voastră, sângele vostru, oasele voastre, carnea voastră, măruntaiele voastre, ochii voştri şi urechile voastre. Dar, prin posturi, aspiraţie şi prin rugăciune, voi aţi chemat înapoi pe stăpânul trupului vostru şi pe îngerii săi. Acum, Satana vede că adevăratul stăpân al trupului se întoarce şi că acesta este sfâr­şitul puterii sale. De aceea, în furia lui, îşi adună ultimele puteri încă o dată, pentru a vă putea dis­truge trupurile înaintea venirii stăpânului. De aceea Satana vă chinuie acum, în final, atât de cumplit, pentru că el deja simte că sfârşitul i‑a venit. De aceea este bine să nu vă lăsaţi inimile să tremure, pentru că în curând îngerii lui Dumnezeu vor apă­rea, ca să ocupe din nou lăcaşurile lor şi să le sfin­ţească cu puterea lor din nou, ca temple ale lui Dumnezeu. Şi atunci ei îl vor apuca pe Satana şi îl vor arunca afară din trupurile voastre, cu toate bolile lui şi cu toate necurăţiile lui. Şi atunci fericiţi veţi fi, pentru că veţi primi răsplata neclintirii şi speranţei voastre şi niciodată nu veţi mai vedea boala”. Era printre cei bolnavi unul care era mai chinuit de Sa­tana decât toţi ceilalţi, iar trupul său era aproape ca un schelet şi pielea îi era galbenă ca o frunză că­zută toamna. Era deja atât de slab, încât nu putea nici măcar să se târască în mâini până la Iisus şi a strigat doar la el de departe: „Învăţătorule, ai milă de mine, pentru că nici un om nu a suferit de la înce­putul lumii aşa cum sufăr eu acum. Ştiu că eşti cu adevărat trimisul lui Dumnezeu şi mai ştiu că, dacă vrei, poţi să scoţi într‑o clipă pe Satana afară din trupul meu. Nu ascultă oare îngerii lui Dumnezeu de trimisul lui Dumnezeu? Vino, Învăţătorule, şi scoate pe Satana afară din trupul meu acum, pentru că eu simt cum urlă cu furie în mine şi cumplit este chinul meu, ce parcă nu mai are sfârşit!”
Şi Iisus i‑a răspuns: „Satana te chinuie atât de mult pentru că ai postit multe zile şi este foarte furios că deja nu‑i mai plăteşti tributul; nu‑l mai hrăneşti cu toate spurcăciunile cu care ţi‑ai spurcat până acum templul sufletului. Îl chinui pe Satana ce se află în tine cu foamea şi astfel, el, în furia lui, te chinuie la rândul său. Nu te teme, pentru că îţi spun, până la urmă Satana va fi distrus înainte ca trupul tău să fie distrus; pentru că în timp ce posteşti şi te rogi, înge­rii lui Dumnezeu îţi apără acum trupul, pentru ca puterea lui Satana să nu te poată distruge. Şi duhu­rile lui Satana sunt neputincioase în faţa îngerilor lui Dumnezeu”.
Atunci ei toţi au venit la Iisus şi L‑au implorat, spunându‑i: „Învăţătorule, ai milă de el, pentru că suferă mai mult decât noi toţi şi, dacă nu alungi cât se poate de repede pe Satana afară din el, ne este teamă că nu va mai trăi până mâine”.
Şi Iisus le‑a răspuns: „Mare este credinţa voastră. Să se facă totul după credinţa voastră şi veţi vedea în curând, faţă în faţă, chipul înspăimân­tător al Satanei alungat de puterea Fiului divin al Omului. Pentru că voi arunca afară din el pe puter­nicul Satana, prin puterea nesfârşită a lui Dumne­zeu. Pentru că Spiritul cel sfânt şi atotputernic al lui Dumnezeu face chiar şi pe cel mai slab, foarte pu­ternic. Satana nu va ierta nimic şi iată, în cazul pă­catelor, trebuie să‑i plătiţi totul: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, viaţă pentru viaţă, moarte pentru moarte. Pentru că mai devreme sau mai târziu, plata păcatului este sufe­rinţa şi moartea. De aceea vă spun: să nu ucideţi niciodată şi nici să nu mâncaţi carnea vânatului ne­vinovat, ca să nu deveniţi sclavii Satanei. Pentru că aceasta este calea suferinţelor şi a bolii care duce la moarte. Faceţi totdeauna voia lui Dumnezeu, pentru ca îngerii lui să vă poată sluji şi întări mereu pe ca­lea vieţii. Ascultaţi, de aceea, cuvintele lui Dumne­zeu: “Iată, v‑am dat să vă hrăniţi cu fiecare iarbă care poartă sămânţă şi care se află pe faţa pămân­tului şi fiecare copac, în care se află fructul dătător de sămânţă; aceasta să fie totdeauna carnea pentru voi. Şi fiecărei fiare a pământului şi fiecărei păsări a aerului, şi tuturor celor care se târăsc pe pământ, oriunde se află suflarea vieţii, le dau drept hrană fiecare fir de iarbă verde, iar vouă vă dau laptele lor. Dar carnea şi sângele care îi dă viaţă să nu le mân­caţi. Căci, cu siguranţă, totdeauna le voi cere înapoi din puterea sângelui vostru; voi cere înapoi toate animalele ucise şi sufletul tuturor oamenilor ucişi. Pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, sunt Unicul Dumnezeu, atotputernic şi drept, care pedepsesc nelegiuirile celor care Mă urăsc, şi mă îndur faţă de cei care Mă iubesc şi respectă poruncile Mele.”
Prima şi cea mai importantă poruncă este: „Iubeşte‑l pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta şi din tot sufletul tău, cu toată puterea ta!” Cea de a doua este aceasta: „Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Să ştiţi că nu este nici o poruncă mai mare decât acestea”.
După aceste cuvinte toţi au rămas tăcuţi, în afară de unul, care spuse: „Ce să fac, Învăţătorule, dacă văd o fiară sălbatică omorându‑mi fratele în pădure? Să‑mi las fratele să piară sau să omor fiara? Nu încalc astfel legea?”
Şi Iisus răspunse: „A fost spus din timpuri străvechi: “Toate fiarele care mişcă pe pământ, toţi peştii din mare şi toate păsările cerului sunt date în puterea ta”. Vă spun cu adevărat, că din toate fiin­ţele care trăiesc pe pământ, Dumnezeu a creat doar pe om după chipul şi asemănarea Sa. De aceea, animalele sunt pentru om şi nu omul pentru animale. De aceea, este bine să ştiţi că nu încălcaţi legea dacă omorîţi fiara sălbatică, pentru a salva viaţa fratelui vostru. Pentru că omul înseamnă mai mult decât animalul. Dar cel care omoară un animal fără motiv, fără ca animalul să‑l atace, acţionând astfel numai din plăcerea de a‑l ucide sau pentru carnea lui, pentru pielea lui sau pentru colţii săi, face o faptă rea şi el însuşi, se preface atunci într‑o fiară sălba­tică. De aceea, sfârşitul fiarelor sălbatice prin inter­mediul lui înseamnă totodată şi sfârşitul său ca om” (animalizarea, abrutizarea sa).?
Apoi, altul a spus: „Moise, mai marele Israe­lului, a dat voie strămoşilor noştri să mănânce car­nea animalelor curate şi le‑a interzis oamenilor car­nea animalelor necurate. Atunci Tu de ce ai interzis carnea tuturor animalelor? Care lege vine cu adevă­rat de la Dumnezeu: aceea a lui Moise sau legea Ta?”
Atunci Iisus a răspuns: „Dumnezeu a dat prin Moise zece porunci strămoşilor voştri. Aceste po­runci sunt grele, au spus strămoşii voştri şi n‑ au putut să le dea ascultare. Când Moise a văzut asta, i s‑a făcut milă de poporul său şi nu a vrut ca el să piară. Şi el le‑a dat atunci de zece ori zece porunci mai puţin grele, ca ei să le poată urma. Vă spun cu adevărat că, dacă strămoşii voştri ar fi avut puterea să urmeze cele zece porunci ale lui Dumnezeu, Moise nu ar fi avut nevoie de acele de zece ori zece porunci. Pentru că cel ale cărui picioare sunt puter­nice ca Muntele Sionului, nu are nevoie de cârje; dar cel ale cărui picioare tremură, înaintează mai întîi cu cârjele şi numai după aceea fără ele. Şi Moise a spus lui Dumnezeu: „Inima mea este plină de întristare, pentru că poporul meu se va pierde. Pentru că ei sunt fără cunoaştere şi nu pot să înţe­leagă poruncile Tale. Ei sunt precum copiii mici, care nu pot să înţeleagă cuvintele tatălui lor. Dă‑mi voie, Doamne, să le dau alte legi, pentru ca ei să nu piară. Dacă nu pot fi cu Tine, Doamne, lasă‑i să nu fie împotriva Ta, ca ei să poată trăi şi, când timpul va veni şi ei vor fi copţi pentru legile Tale, desco­peră‑le legile Tale”. De aceea, Moise a frânt cele două table de piatră pe care erau scrise cele zece porunci şi le‑a dat de zece ori zece în locul lor. Şi, din acestea de zece ori zece, scribii şi fariseii au făcut de o sută de ori zece porunci. Şi ei au pus poveri insuportabile pe umerii voştri, pe care nici ei nu le poartă. Pentru că, cu cât mai apropiate sunt poruncile de Dumnezeu, cu atât avem nevoie de mai puţine; şi cu cât sunt mai îndepărtate de Dum­nezeu, cu atât avem nevoie de mai multe porunci. De aceea, legile fariseilor şi scribilor sunt nenumă­rate; legile Fiului Omului sunt şapte; ale îngerilor sunt trei şi a lui Dumnezeu una singură.
Vă voi învăţa, de aceea, numai acele legi pe care le puteţi înţelege, ca să puteţi deveni oameni şi să urmaţi cele şapte legi ale Fiului Omului. Atunci şi îngerii vă vor descoperi legile lor, pentru ca astfel Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să poată coborâ asu­pra voastră şi să vă conducă la legea Sa”.
Toţi erau uimiţi de înţelepciunea Lui şi L‑au rugat: „Continuă, Învăţătorule, şi învaţă‑ne toate legile pe care le putem primi”.
Iisus urmă: „Dumnezeu le‑a poruncit strămo­şilor voştri: “Să nu ucizi!” Dar inima lor era împietrită şi ei au omorât. Atunci Moise a vrut ca cel puţin să nu omoare oameni şi le‑a dat voie să omoare ani­male. Şi atunci inima strămoşilor voştri s‑a împietrit şi mai mult şi au omorât oameni şi animale deopo­trivă. Dar eu vă spun să nu omorâţi nici oameni, nici animale şi nici măcar hrana care intră în gura voas­tră. Dacă mâncaţi hrana vie, asta vă va însufleţi, dar dacă omorâţi hrana, atunci hrana moartă vă va omorâ la rândul ei. Pentru că viaţa vine numai din viaţă, iar din moarte vine numai moartea. Tot ce omoară hrana voastră, omoară şi trupurile voastre. Şi tot ce omoară trupurile voastre, omoară şi sufle­tele voastre. Şi trupurile voastre devin ceea ce este hrana voastră, aşa cum sufletele voastre devin ceea ce sunt gândurile voastre. De aceea, este foarte bine să nu mâncaţi nici un aliment pe care focul, frigul sau apa l‑au distrus. Pentru că totdeauna hrana arsă, îngheţată sau putrezită vă va arde, îng­heţa şi putrezi corpurile voastre, într‑un mod ase­mănător. Nu fiţi asemeni gospodarului prost care a însămânţat în ogorul său seminţe coapte, îngheţate şi putrezite. Iar când toamna a venit, singur ogorul său nu a dat deloc rod. Şi mare a fost suferinţa sa. Ci fiţi asemenea gospodarului care a însămânţat în ogorul său sămânţă vie şi al cărui ogor a dat spice vii de grâu, întorcându‑i de o sută de ori mai mult decât seminţele pe care le însămânţase. Pentru că vă spun cu adevărat, căci trebuie să trăiţi numai din focul vieţii şi să nu vă pregătiţi hrana prin intermediul focului morţii, care omoară complet hrana voastră, trupurile voastre şi, de asemenea, sufletele şi minţile voastre”.
„Învăţătorule, unde este focul vieţii?”, au între­bat unii dintre ei.
„În voi, în sângele vostru şi în trupurile voas­tre”.
„Şi focul morţii?”, au întrebat alţii.
„Este focul care arde în afara trupului vostru, care este mai fierbinte decât sângele vostru. Cu acest foc al morţii toţi dintre voi vă gătiţi hrana în casele şi în câmpiile voastre. Adevărat vă spun, acesta este totdeauna focul care vă distruge hrana şi trupurile, tot aşa cum focul răutăţii şi perversităţii vă pângăreşte gândurile şi vă înrăieşte sufletele. Pentru că trupul vostru este chiar ceea ce mâncaţi, iar sufletul vostru devine, până la urmă, exact ceea ce gândiţi. De aceea, este bine să nu mâncaţi nimic din ceea ce un foc mai mare decât focul vieţii a dis­trus acea hrană. De aceea, obişnuiţi‑vă şi mâncaţi toate fructele bune ale copacilor şi toate ierburile hrănitoare ale câmpului, şi tot laptele animalelor care este bun de mâncat. Pentru că toate acestea sunt hrănite şi coapte doar de focul vieţii şi toate sunt darul îngerilor Mamei noastre divine Natura. Să nu mâncaţi nimic din tot ceea ce focul morţii dă gust hranei, pentru că acesta este lucrul lui Satana”.
„Cum să ne coacem pâinea de fiecare zi fără foc, Învăţătorule?”, au întrebat câţiva într‑un glas, cu mare uimire.
„Lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să vă ajute să vă pregătiţi pâinea. Umeziţi‑vă grâul, pentru ca îngerul apei să poată intra în el. Apoi, puneţi‑l la aer, pentru ca şi îngerul aerului să‑l poată îmbrăţişa. Şi lăsaţi‑l de dimineaţa până seara la soare, pentru ca îngerul luminii soarelui să poată coborâ asupra lui. Şi bine­cuvântările celor trei îngeri vor face curând sămânţa ascunsă a vieţii să încolţească în grâul vostru. Apoi, zdrobiţi‑vă grăunţele şi faceţi un aluat subţire, aşa cum au făcut strămoşii voştri atunci când au plecat din Egipt, ţara sclaviei. Puneţi‑le, apoi, la lumina soarelui, încă de la răsărit, şi când soarele se află la amiază întoarceţi‑le pe cealaltă parte, pentru ca şi acolo să fie îmbrăţişate de îngerul luminii soarelui, şi lăsaţi‑le astfel până la apus, pentru că aşa cum în­gerii apei, aerului şi luminii soarelui hrănesc şi coc grâul în câmp, tot aşa ei trebuie să vă pregătească şi pâinea voastră. Şi acelaşi soare care, cu focul vieţii, a făcut grâul să crească şi să se coacă, tre­buie acum să vă coacă şi pâinea, cu acelaşi foc. Pentru că numai focul soarelui dă viaţă grâului, pâi­nii şi chiar trupului. Şi îngerii cei vii ai lui Dumnezeu cel viu servesc numai pe oamenii vii. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul a tot ceea ce trăieşte şi niciodată Dumnezeul a ceea ce este mort.
Deci, mâncaţi întotdeauna de la masa lui Dumnezeu: fructele bune ale copacilor, grăunţele comestibile şi ierburile minunate ale câmpului, lap­tele animalelor şi mierea albinelor. Tot ce este în afară de acestea vine de la Satana şi vă duce foarte repede pe calea păcatelor, a bolilor şi către o pre­matură moarte. Doar hrana pe care o mâncaţi de pe masa îmbelşugată a lui Dumnezeu dă putere, să­nătate şi tinereţe trupului şi sufletului vostru, şi dacă veţi respecta aceste sfaturi, niciodată nu veţi mai vedea boala. Doar masa lui Dumnezeu l‑a hrănit pe Matusalem, din vechime, şi dacă veţi trăi cu toţii aşa cum a trăit el, să ştiţi că întocmai precum el veţi ajunge. Căci Dumnezeul celor vii este nesfârşit mai bogat decât toate bogăţiile pământului şi masa Lui îmbelşugată este mai bogată decât cea mai bogată masă de ospăţ a oricărui om bogat de pe pământ. De aceea, mâncaţi toată viaţa voastră la masa Ma­mei divine a Naturii şi niciodată nu veţi avea dorinţe rele. Şi, când mâncaţi la masa Ei, mâncaţi toate lucrurile exact aşa cum au fost găsite pe masa Ma­mei divine a Naturii. Nu gătiţi, nici nu amestecaţi toate lucrurile unul cu celălalt, pentru ca măruntaiele voastre să nu devină asemenea unor mocirle abu­rinde. Pentru că, adevărat vă spun, aceasta este o spurcăciune în ochii Domnului.
Nu fiţi ca servitorul cel lacom care, întot­deauna la masa stăpânului său, mânca chiar şi por­ţiile celorlalţi şi care devora el însuşi totul, şi le amesteca pe toate laolaltă în lăcomia lui. Şi, văzând asta, stăpânul său s‑a mâniat pe el şi l‑a alungat de la masă. Iar când toţi şi‑au terminat masa, el a amestecat tot ce rămăsese pe masă şi l‑a chemat pe servitorul cel lacom, spunându‑i: “Ia şi mănâncă toate acestea cu porcii, pentru că locul tău este cu ei şi nu la masa mea”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu