"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

joi, 27 septembrie 2012

Porneste de unde te afli...in cautarea ta



„Viata este o cautare – o cautare permanenta, o cautare disperata, o cautare fara speranta, o cautare a ceva ce nimeni nu stie. Simti o dorinta intensa de a cauta, dar nu stii ce cauti. Si exista o anumita stare de spirit in care indiferent ce obtii, nu simti nici o satisfactie. Frustrarea pare sa fie destinul omenirii pentru ca orice obtii devine fara sens chiar in clipa in care il ai. Incepi iar sa cauti. Cautarea continua indiferent daca obtii ceva sau nu. Pare irelevant ce ai, ce nu ai, cautarea continua oricum. Saracii cauta, bogatii cauta, bolnavii cauta, sanatosii cauta, puternicii cauta, neputinciosii cauta, prostii cauta, inteleptii cauta – nimeni nu stie ce anume.
Aceasta cautare – ce este ea si de ce exista – trebuie inteleasa. Se pare ca in om, in mintea omului exista un gol. Se pare ca in insasi contiinta umana exista o gaura, o gaura neagra. Tot arunci lucruri in ea si ele dispar intruna. Nimic nu pare sa o umple, nimic nu pare sa ajute implinirea. E o cautare febrila. Cauti in lumea asta, cauti in lumea cealalta. Uneori cauti acel ceva nestiut in bani, in putere, in prestigiu si alteori il cauti in Dumnezeu, in iubire, in meditatie, in rugaciune – dar cautarea continua. Se pare ca omul e bolnav de cautare.
Cautarea nu te lasa sa fii aici si acum, deoarece cautarea te duce intotdeauna altundeva. Cautarea este o proiectie, o dorinta, o idee ca lucrul de care ai nevoie e in alta parte – ca exista, dar exista in alta parte, nu aici unde te afli. Exista cu siguranta dar nu in acest moment, nu acum, nu aici, ci altundeva, altcandva. Si asta te sacaie, te obsedeaza, te impinge tot mai mult spre nebunie. Ce cauti tu nu se implineste niciodata (.....)
Cauti ceva vag – crezi ca e in bani, in putere, in prestigiu, in respectabilitate. Dar pe urma vezi oameni respectabili, oameni puternici care si ei cauta. Si mai vezi si oameni extraordinar de bogati care cauta si ei; cauta pana la sfarsitul vietii. Prin urmare, bogatia nu ajuta la nimic, puterea nu ajuta la nimic, Cautarea continua in ciuda a ceea ce ai.
Altceva trebuie cautat. Aceste nume, aceste etichete – bani, putere, prestigiu – acestea sunt doar pentru a-ti satisface mintea. Ele te ajuta doar sa simti ca esti in cautarea a ceva. Acel ceva e inca nedefinit, ceva foarte vag.
Lucrul pe care trebuie sa-l faca adevaratul cautator – cautatorul s-a trezit putin, a devenit constient – este sa defineasca exact cautarea, sa formuleze o idee clara despre ce este ea, sa o scoata din constienta visatoare, s-o infrunte intr-o stare de totala trezire, s-a priveasca direct in fata. Imediat incepe sa se produca o transformare. Cand incepi sa definesti cautarea, incepi sa-ti pierzi interesul fata de ea. Cand ajungi sa stii precis ce e, dispare. Ea exista numai cand nu esti atent (.....)
Toate simturile sunt extravertite. Ochii ni se deschid spre afara, mainile ni se intind spre afara, picioarele se misca in afara, urechile asculta zgomotele exterioare. De aceea cauti afara, unde vezi, simti, auzi. Lumina simturilor cade in afara, iar cautatorul e inauntru.
Cautatorul e inauntru, dar fiindca lumina e afara, cautatorul incepe sa se miste intr-un mod ambitios, incercand sa gaseasca afara ceva care sa-l satisfaca. Daca nu ajungi sa stii cine esti, cautarea e zadarnica fiindca nu-l cunosti pe cautator. Cum poti sa te misti in directia cea buna, fara sa-l cunosti pe cautator? E imposibil. Trebuie sa incepi cu ce e important.
Doua lucruri sunt foarte importante: primul, sa te lamuresti care este obiectivul tau. Sa nu bajbai pe intuneric. Concentreaza-ti atentia asupra obiectivului: Ce cauti cu adevarat? Din cauza ca vrei ceva si cauti atceva, chiar si daca ai gasit n-ai fi satisfacut.
Ai vazut oameni care au reusit? Eu tin sa spun ca nimic nu esueaza precum succesul (.....)
Asa ca primul lucru este sa stii exact ce cauti. Insist asupra acestui lucru, deoarece cu cat iti concentrezi privirea mai mult asupra obiectului cautarii tale, cu atat mai repede obiectul dispare. Cand privirea ta e absolut fixa, dintr-o data nu mai e nimic de cautat; imediat privirea incepe sa se intoarca spre tine insuti. Cand nu exista nimic de cautat, cand toate obiectele au disparut, se face pustiu. In acel pustiu are loc transformarea. Dintr-o data incepi sa te uiti la tine. Acum nu mai e nimic de cautat si apare o noua dorinta – sa-l cunosti pe cautator (....)
Daca nu mai cauti deloc devii dintr-o data constient ca acum exista numai un singur lucru de stiut – „Cine e acest cautator din mine? Ce este aceasta energie care vrea sa caute? Cine sunt eu?” – atunci se produce o transformare. Toate valorile se schimba brusc. Incepi sa te indrepti spre interior.
O data ce incepi sa cobori in tine ... la inceput e foarte intuneric. Pentru ca in toate vietile pe care le-ai trait n-ai fost niciodata inauntru, ochii tau s-au conecntrat asupra lumii exterioare (....) Timp de multe vieti laolalta ai fost afara in lumina soarelui fierbinte, in lume, asa ca atunci cand intri in tine, nu stii deloc cum sa intri si cum sa-ti adaptezi privirea. Meditatia nu e decat o readaptare a vederii, o readaptare a facultatii de a vedea, a ochilor (...)
Incetul cu incetul intunericul nu mai e negru. Incepe sa se sesizeze o lumina subtila, o lumina difuza. Daca privesti in continuare inauntru – asta ia timp – treptat, incet, incepi sa sesizezi o lumina frumoasa. Nu e lumina agresiva nu e ca lumina soarelui, seamana mai mult cu lumina lunii. Nu straluceste, nu te orbeste, e foarte racoroasa. Nu e arzatoare, e foarte linistitoare, e un balsam.
Incetul cu incetul, dupa ce te vei acomoda cu lumina launtrica vei vedea ca sursa esti chiar tu. Cautatorul este cautatul. Atunci vei vedea ca in tine e comoara si toata problema a fost ca o cautai afara. O cautai undeva afara, iar ea a fost tot timpul in tine. A fost permanent aici cu tine. Cautai intr-o directie gresita, atata tot.
Totul e la indemana ta in aceeasi masura in care e la indemana oricui altcuiva. E la indemana ta, numai ca tu cauti in directia gresita. In ceea ce priveste comoara Dumnezeu nu a creat niciodata un om sarac. Lucrul acesta nu se poate intampla fiindca Dumnezeu il creeaza pe om din bogatia sa. Tu esti revarsarea Lui; faci parte din existenta – cum sa fii sarac? Esti bogat, bogat fara limite – la fel de bogat ca natura insasi.
Dar tu te uiti in directia gresita. (....) Nimic nu o sa te multumeasca, pentru ca nimic din ce se poate realiza in lumea exterioara nu se compara cu comoara interioara, cu lumina interioara, cu beautitudinea launtrica.
Cunoasterea de sine este posibila in profunda singuratate. In mod obisnuit, tot ce stim despre noi este parerea altora. Ei spun „esti bun”, iar noi crederem ca suntem buni. Ei spun „esti frumos”, si noi credem ca suntem frumosi. Ei spun „esti rau”, „esti urat” .... tot ce spun oamenii despre noi, ne insusim. Asta devine identitatea noastra. E absolut fals, pentru ca nimeni nu poate cunoaste, nimeni nu poate sa stie cine esti, in afara de tine. Tot ce stiu altii sunt numai stari de moment; ei nu pot patrunde in centrul fiintei. Nici macar iubita ta nu poate sa patrunda in miezul fiintei tale. Acolo esti absolut singur, si numai acolo vei ajunge sa stii cine esti.
Oamenii traiesc toata viata crezand ce spun altii, bazandu-se pe altii. De asta oamenilor le este foarte frica de parerile altora. Daca altii cred ca esti rau devii rau. Daca ei te condamna, incepi sa te condamni si tu. Daca spun ca esti pacatos, incepi sa te simti vinovat. Pentru ca depinzi de parerile altora, trebuie sa te conformezi continuu, altfel isi vor schimba parerea. Asta creeaza sclavia, o scavie foarte subtila. Daca vrei sa fii cunoscut ca fiind bun, valoros, frumos, inteligent trebuie sa faci concesii, trebuie sa faci permanent compromisuri cu oamenii de care depinzi.
Si apare alta problema. Oamenii fiind foarte multi, iti alimenteaza mintea cu opinii diferite, care se mai bat si cap in cap; de aceea in tine exista o mare confuzie. O persoana iti spune ca esti foarte inteligenta, alta ca esti prost. Pe cine sa crezi? Cum sa decizi? Asa ca esti divizat. Devii banuitor cu privire la tine, cu privire la cine esti. Si problema e foarte complexa pentru ca in jurul tau sunt mii de oameni.
Ori nimeni nu te cunoaste – nu te cunosti nici chiar tu – asa ca toata aceasta colectie de idei devine in launtrul tau un talmes-balmes. In launtrul tau sunt multe ganduri. Ori de cate ori intrebi cine esti, primesti multe raspunsuri. Cum sa hotarasti? Pe ce criteriu? Si atunci esti pierdut. Asta este ignoranta de sine. Dar din cauza ca depinzi de altii, ti-e frica sa intri in singuratate, ti se face tare frica de faptul ca ai sa te pierzi. Nu te-ai avut dintr-un bun inceput, dar sinele pe care ti l-ai creat din opiniile altora va trebui lasat in urma. De aceea ti-e tare teama sa intri. Cu cat patrunzi mai adanc, cu atat stii mai putin cine esti. Asa ca, de fapt, atunci cand te indrepti spre autocunoastere, spre cunoasterea de sine, trebuie mai intai sa te lepezi de toate ideile despre tine. Vei fi pierdut total, pentru ca tot ce stii nu mai e relevant, iar ce este relevant nu stii inca.
Misticii crestini numesc asta „noaptea neagra a sufletului”. Trebuie trecuta, si dupa ce ai trecut-o, vezi soarele. Soarele rasare si ajungi sa te cunosti pentru prima data. Prima raza de soare si totul s-a implinit. Primul ciripit de pasarele in aerul pur al diminetii si totul s-a realizat.”
Osho

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu