"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

vineri, 28 septembrie 2012

Locuitorii tacerii



Avem nevoie de linişte şi, mai ales, de liniştea naturii, pentru că în natură ne avem rădăcinile. Când suntem singuri în pădure, la munte, se întâmplă să ne simţim transportaţi într-un trecut îndepărtat, atunci când omul trăia în comuniune cu forţele şi spiritele naturii. Şi, chiar în acele momente dacă auzim ciripitul păsărilor sau un zgomot de cascadă, simţim că acele sonorităţi contribuie la împlinirea liniştii. Ele nu o distrug, ci, dimpotrivă o accentuează. Căci, uneori nu conştientizăm liniştea, nu-i acordăm atenţie. Lipseşte un zgomot ca acela făcut de o cracă ruptă, ca ţipătul unei păsări sau căderea unei pietre, pentru a verifica uneori cu intensitate senzaţia de linişte. Chiar zgomotul surd al valurilor nu distruge profunzimea liniştii mării sau a oceanului.
Mulţi oameni confundă liniştea cu singurătatea, de aceea se tem de linişte: le este teamă de singurătate, în realitate, liniştea este un ţinut locuit. Dacă doriţi să nu rămâneţi vreodată săraci sau singuri, căutaţi liniştea. Căci, adevărata linişte este populată de nenumărate entităţi. Creatorul a plasat peste tot locuitori: în pădure, în lacuri, în oceane, în munţi şi chiar sub pământ... Chiar şi focul este populat, şi eterul, şi stelele, totul este locuit.
Din păcate, zgomotul civilizaţiei care sfârşeşte puţin câte puţin prin a invada totul şi existenţa din ce în ce mai materialistă şi banală a oamenilor au creat condiţii nefavorabile manifestării entităţilor lumii invizibile, căci ele se îndepărtează cât pot de mult de aceste locuri ocupate de oameni. Şi nu pentru că nu i-ar iubi pe oameni, dar cum ar putea ele să rămână în aceste ţinuturi pe care oamenii nu încetează să le tulbure, să le jefuiască prin lipsa lor de respect, prin grosolănia şi violenţa lor?... Ele se retrag din ce în ce mai mult în regiuni inaccesibile omenirii... Acest lucru 1-am verificat deja. Aşa am văzut în Statele Unite, în parcul Yosemite, copaci minunaţi care au peste 4000 de ani, dar care sînt nelocuiţi: spiritele au plecat pentru că erau prea mulţi vizitatori, prea mult zgomot, multă agitaţie, iar ele au fost astfel nevoite să părăsească aceste regiuni, atât de frumoase. Aproape în fiecare copac trăieşte o creatură, dar în acest parc copacii giganţi nu erau nici vii, nici expresivi, căci nu erau locuiţi. Asemenea înţelepţilor care se izolează în deşert, în munţi sau în grote, pentru a scăpa de zgomot şi agitaţia oamenilor inconştienţi, spiritele luminoase ale naturii se refugiază în locuri pe care oamenii nu le-au putut încă murdări şi tulbura. Veţi spune: "Dar eu văd că ele nu pot să suporte nimic, sînt neajutorate!" Credeţi ce doriţi.
în majoritatea mitologiilor, muntele este prezentat ca un tărâm al zeilor. Acest lucru poate fi considerat ca un simbol, dar şi ca o realitate: vârfurile înalte ale munţilor sînt ca nişte antene cu ajutorul cărora pământul atinge Cerul, şi de aceea ele sînt locuite de entităţi foarte dure şi foarte puternice. Cu cât omul se înalţă pe munţi, cu atât mai mult întâlneşte liniştea, şi în această linişte el descoperă originea lucrurilor, se uneşte cu Cauza primară, intră în oceanul lumii divine.
Din păcate, în zilele noastre, cu perfecţiunea la care au ajuns mijloacele de transport, vedem din ce în ce mai des oameni mergând la munte; acest lucru a devenit ca o modă; merg la ski, pentru a se distra, a se amuza şi apoi povestesc că au reuşit să coboare pe una sau alta dintre pârtii, că au escaladat înălţimile... Şi, în loc să respecte liniştea muntelui, să se lase influenţaţi de el pentru a descoperi stări de conştiinţă superioare, ei se comportă ca în orice loc de pe pământ; îşi aduc vinurile, jambonul, ţigările, muzica cacofonică şi urlă, glumesc, se hârjonesc... ca şi cum nu ar exista şi alte locuri pentru a chefui şi face zgomot! Astfel, ei îi deranjează enorm pe locuitorii acestor regiuni.
Dar, nimeni nu le spune oamenilor că prin neatenţia lor, prin lipsa lor de respect, ei tulbură atmosfera şi deranjează întreaga creaţie. Dacă acest lucru se prelungeşte, într-o zi, toate entităţile vor pleca acolo unde vor găsi într-adevăr liniştea, acolo unde oamenii au foarte greu acces. Odată ce acestea s-au îndepărtat de acele ţinuturi pe care locuiau, misterul şi caracterul sacru dispar odată cu ele, locurile nu mai sînt impregnate de lumină şi forţă spirituală, iar acest lucru este regretabil.
Deci, iată, este foarte clar, dacă nu mergeţi la munte într-o stare de spirit convenabilă, creaturile invizibile îşi iau măsuri de precauţie, îndepărtându-se, iar voi nu veţi primi nimic de la ele. De aceea, vă întoarceţi acasă la fel de limitaţi ca înainte, şi această mică vacanţă nu poate fi binefăcătoare sănătăţii voastre, pentru că starea fizică depinde de cea psihică.
Deci, la ce vă foloseşte că aţi urcat din greu până în vârful muntelui, dacă nu puteţi reveni mai puri, mai puternici, mai nobili şi mai sănătoşi?... dacă nu aţi înţeles că urcatul pe munţii fizici este o imagine a căţăratului pe munţii spirituali?... Să urci şi să cobori... Să urci, înseamnă să te debarasezi, încet-încet, de tot ceea ce te incomodează, te împovărează, pentru a găsi liniştea, puritatea, lumina, imensitatea şi pentru a simţi ordinea divină instalându-se în tine... Cât despre coborâre, nici măcar nu este nevoie să explic în detaliu ce reprezint, pentru că aţi înţeles: este revenirea zgomotului în gânduri şi sentimente, revenirea agitaţiei, a dezordinii, a incertitudinilor interioare. Da, iată cum învăţăm să citim marea carte a naturii: obişnuindu-ne să-i descifrăm diferitele manifestări.
Indiferent unde mergeţi, pe munte, în păduri, pe malurile lacurilor sau ale oceanelor, dacă vreţi să vă comportaţi ca nişte copii ai Domnului care aspiră la o viaţă mai subtilă, mai luminoasă, va trebui să deveniţi mai conştienţi de prezenţa creaturilor eterice care trăiesc acolo. Apropiaţi-vă de ele cu respect şi pioşenie, întâi de toate salutaţi-le, mărturisiţi-vă prietenia, iubirea şi rugaţi-vă să vă binecuvânteze. Aceste creaturi care vă zăresc de departe, sînt atât de fermecate de atitudinea voastră încât sînt pregătite să reverse asupra voastră pacea, lumina, energia pură. Vă veţi simţi atunci scăldaţi, învăluiţi în iubire şi fascinaţi de aceste entităţi spirituale şi când veţi coborî în vale, spre oraşe, veţi aduce cu voi toate aceste bogăţii, dar şi revelaţii, idei, mai largi, mai vaste.
Apoi, în final, veţi avea bucuria să ştiţi că aţi contribuit la menţinerea în anumite ţinuturi a locuitorilor celeşti ce le populează sau, chiar să atrageţi noi prezenţe. Da, să nu uitaţi, niciodată, că numai în tăcere puteţi să pregătiţi condiţiile favorabile manifestării entităţilor divine, căci aceste entităţi au nevoie de linişte, ele aşteaptă mereu condiţiile favorabile, pe care oamenii nu le oferă decât foarte rar. Deci, de acum înainte, învăţaţi să iubiţi această linişte, gândiţi-vă cum să creaţi în jurul vostru o atmosferă spirituală de linişte şi armonie cu scopul de a pregăti venirea fiinţelor luminoase şi puternice.
Omraam Mikhael Aivanhov - Calea tacerii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu