"Tu esti iubirea mea, imi deschid inima in fata ta."

joi, 27 septembrie 2012

Evanghelia Pacii lui Ioan (prima parte)



Cuvant inainte 

Au trecut aproape două mii de ani de când di­vinul Fiu al Omului a arătat cu dragoste omenirii calea, adevărul şi viaţa. El a adus, prin miracolele pe care le‑a săvârşit, sănătate bolnavilor, înţelep­ciune ignoranţilor şi fericire dumnezeiască celor în suferinţă.
Cuvintele sale pline de bunătate şi înţelep­ciune, sunt pe jumătate uitate şi în unele situaţii nu au fost adunate decât după câteva generaţii de când au fost rostite. Ele nu o dată au fost înţelese greşit, adunate greşit, de sute de ori rescrise şi de sute de ori transformate dar, cu toate acestea, prin voinţa lui Dumnezeu ele au fost păstrate, pentru cei capabili să le înţeleagă, aproape două mii de ani.
Deşi cuvintele sale, aşa cum le avem astăzi în Noul Testament, reprezintă doar o mică parte din cele rostite de Iisus, ele au cucerit jumătate din omenire şi aproape întreaga civilizaţie a Vestului. Acest fapt dovedeşte eterna vitalitate a Adevărului conţinută în cuvintele Sale şi pune în evidenţă su­prema şi incomparabila lor valoare.
Publicăm aici cuvintele pure şi pline de har rostite de Iisus, după ce au fost traduse direct din străvechea limbă aramaică, limba vorbită de Iisus şi de iubitul său discipol Ioan, care a notat cu cea mai mare exactitate învăţăturile personale secrete ale divinului său Maestru.
Aceste cuvinte demonstrează că Iisus dorea mai ales să‑i înveţe pe oameni cum să trăiască în deplină armonie cu legile divine ale naturii, astfel încât ei să devină capabili să‑şi vindece în mod na­tural orice boală, prin efort propriu şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Iisus îşi folosea puterea sa dumneze­ească numai pentru a‑i determina pe oameni să caute şi să respecte legile divine ale naturii şi, în final, să îi orienteze spre adevărul suprem, spre Dumnezeu Tatăl. Toate vindecările sale miraculoase erau săvârşite doar în cazul în care cel care, ca  urmare a greşelilor sale, suferea, era suficient de pregătit să nu mai păcătuiască. Tocmai de aceea, deloc întâmplător, Iisus încheia plin de dragoste orice vindecare cu cuvintele: „Du‑te acum şi nu mai păcătui!”

Lucrarea de faţă cuprinde doar un fragment—aproximativ o optime—din manuscrisele integrale care există în aramaică şi sunt ţinute secrete în Bi­blioteca Vaticanului şi care, de asemenea, există în slavona veche, la Biblioteca Regală a Habsburgilor (proprietate, în prezent, a statului austriac).
Datorăm existenţa şi perpetuarea acestor două versiuni preoţilor nestorieni care, sub presiu­nea avansării hoardelor lui Gingis–Han, au fost for­ţaţi să fugă din Est spre Vest, ducând cu ei toate scripturile vechi şi toate icoanele.
Vechile texte aramaice datează din primul se­col după Cristos, în timp ce versiunea în slavona veche este o traducere literală a primelor. Arheolo­gia nu a fost în stare până în prezent să reconstituie exact cum au călătorit textele din Palestina spre interiorul Asiei, pentru a ajunge în cele din urmă în mâinile preoţilor nestorieni.
O ediţie critică, conţinând textul complet, referinţele şi notele explicative (arheologice, istorice şi exegetice) de rigoare, a apărut sub numele de „The Gospel of the Essenes”. Partea publicată acum de noi se referă la vindecările miraculoase ale lui Iisus.
În afara evidenţei adevărului, nu este nimic de adăugat la acest text. El vorbeşte cu o forţă extraor­dinară de la sine. Cel care citeşte cu atenţie şi cu dragoste paginile care vor urma, va simţi eterna şi divina viaţă şi evidenţă a acestor profunde adevă­ruri, de care omenirea, în aceste momente de schimbare, are nevoie mai mult ca oricând.

„Şi adevărul va mărturisi despre el însuşi.


Evanghelia Pacii a lui Iisus Christos

Şi atunci, mulţi bolnavi şi schilozi au venit la Iisus, întrebându‑L: „Dacă cu adevărat Tu cunoşti toate lucrurile, spune‑ne de ce suferim acum de toate aceste chinuri cumplite? De ce nu suntem şi noi la fel de sănătoşi, ca şi ceilalţi oameni? Învăţăto­rule divin, vindecă‑ne, ajută‑ne, pentru ca şi noi să devenim acum puternici şi să nu mai trebuiască să rămânem în mizeria noastră, doborîţi de suferinţe şi boli. Ştim cu toţii că este în puterea Ta să vindeci orice fel de boli. Eliberează‑ne de Satana şi de toate aceste mari chinuri. Îndură‑Te de noi, Învăţătorule”.


Iisus a răspuns: „Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei cărora vă este foame de adevăr. Dacă mă veţi asculta şi mă veţi înţelege vă voi îndestula cu pâinea înţelepciunii. Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei care bateţi, pentru că dacă mă veţi înţelege vă voi deschide uşa vieţii eterne. Fericiţi trebuie să deveniţi voi, care înţelegând vă veţi lepăda de pute­rea lui Satana, pentru ca astfel vă voi conduce în împărăţia înaltă a îngerilor Mamei voastre, unde puterea lui Satana nu poate niciodată să intre”.


Şi ei, plini de curiozitate şi uimire, L‑au între­bat: „Cine este Mama noastră şi cine sunt îngerii Ei? Şi unde se află de fapt împărăţia Ei?" „Mama voastră este mereu ascunsă în voi şi voi sunteţi permanent cuprinşi în Ea. Ea v‑a născut; Ea v‑a dat viaţă. Ea este cea care v‑a dat corpul şi şi tot Ei i‑L veţi da până la urmă înapoi într‑o zi. Fericiţi veţi fi voi dacă ajungeţi să o cunoaşteţi pe Ea şi împărăţia Ei, dacă respectaţi legile Ei şi mai ales dacă primiţi să acţioneze în voi îngerii Mamei. Ade­vărat vă spun, cel care va face toate aceste lucruri nu va mai vedea niciodată boala, pentru că puterea divină a Mamei este mai presus de orice rău. Şi Ea distruge pe Satana şi împărăţia lui şi stăpâneşte veşnic peste toate trupurile voastre şi peste toate lucrurile vii.

Sângele care circulă în voi s‑a născut din sângele Mamei divine Natura. Sângele Ei cade din nori; ţâşneşte din pântecele pământului, susură în pârâurile munţilor, curge larg în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuieşte puternic în mările furtu­noase.
Aerul pe care îl respirăm s‑a născut din respi­raţia Mamei noastre divine Natura. Respiraţia Ei este azurie în înălţimea cerurilor, foşneşte pe vârfu­rile munţilor, şopteşte în frunzele pădurii, unduieşte peste câmpii, doarme în văile adânci, arde fierbinte în deşert.
Tăria oaselor voastre s‑a născut din tăria oa­selor Mamei divine, care a dat consistenţă stâncilor şi pietrelor. Ele stau dezgolite în faţa cerului, pe vârfurile munţilor; sunt ca nişte uriaşi care stau dormind pe coastele munţilor, ca nişte statui sfinte aşezate în deşert şi ascunse în adâncimea pămân­tului.
Delicateţea cărnii noastre s‑a născut din carnea Mamei noastre divine Natura, a cărei carne devine galbenă şi roşie în fructele copacilor şi ne hrăneşte în brazdele câmpiilor. Măruntaiele noastre s‑au născut din măruntaiele divine ale Mamei Natura şi sunt ascunse ochilor noştri, precum adân­cimile nevăzute ale pământului.
Lumina ochilor noştri, auzul urechilor noastre, amândouă s‑au născut din lumina şi sunetele Ma­mei noastre divine Natura, care ne înconjoară aşa cum valurile mării înconjoară peştele, aşa cum aerul învolburat înconjoară pasărea.
Omul este fiul Naturii divine şi de la Ea a primit Omul întregul său trup, întocmai cum trupul unui nou‑născut se naşte din trupul mamei sale.
Adevărat, adevărat vă spun, voi sunteţi una cu Mama voastră divină Natura; Ea este în voi şi voi în Ea. Din Ea v‑aţi născut, în Ea trăiţi şi la Ea vă veţi întoarce din nou. De aceea, păstraţi ca fiind sfinte legile Ei, pentru că niciodată nu poate trăi mult şi nici nu poate fi fericit, decât acela care îşi cinsteşte Mama divină şi respectă cu umilinţă legile Ei. Căci respiraţia voastră este respiraţia Ei; sângele vostru este sângele Ei; oasele voastre sunt oasele Ei; carnea voastră este carnea Ei; măruntaiele voastre sunt măruntaiele Ei; ochii şi urechile voastre sunt ochii şi urechile Ei (căci totdeauna partea este în tot şi totul în parte).
Dacă nu izbutiţi să păstraţi toate aceste legi divine, dacă vă veţi face rău, fie chiar numai unuia dintre mădularele trupului vostru, vă veţi pierde cu totul în boala voastră chinuitoare şi acolo, va fi doar plânsetul şi scrâşnirea dinţilor. Vă spun, până când nu veţi urma legile Mamei voastre divine, nu veţi putea scăpa în nici un fel de moarte. Cel care se ataşează strâns de legile Mamei sale divine, de el se va ataşa strâns şi Mama sa divină; Ea îi va vin­deca atunci toate rănile şi el nu va mai fi niciodată bolnav; Ea îi va da în plus viaţă lungă şi totodată îl va proteja de toate chinurile: de foc, de apă şi de muşcătura şerpilor veninoşi, pentru că Mama divină Natura v‑a purtat, v‑a născut şi tot Ea este aceea care ţine viaţa în voi. Ea v‑a dat trupul Ei şi nimeni altcineva decât Ea nu vi‑l va putea vindeca. Fericit este cel care o iubeşte pe Mama sa divină şi se odihneşte liniştit la pieptul Ei, pentru că Mama divină vă iubeşte chiar şi atunci când voi vă întoarceţi faţa de la Ea. Şi cu atât mai mult Ea vă va iubi, dacă vă veţi întoarce din nou la Ea! Adevărat vă spun, foarte mare este dragostea Ei, mai mare decât cei mai mari munţi, mai adâncă decât cele mai adânci mări. Şi Mama divină nu‑i părăseşte niciodată pe cei care cu adevărat o iubesc: aşa cum o găină îşi apără puii, aşa cum o leoaică îşi apără leuţii, aşa cum o mamă îşi apără nou‑născutul, tot aşa Mama divină Natura îl protejează pe Fiul divin al Omului de toate pericolele şi de toate relele.
Relele şi pericolele stau nenumărate în aş­teptarea Fiilor ignoranţi ai Oamenilor. Belzebut, prinţul tuturor relelor, izvorul oricărui rău, stă în aş­teptare în trupul tuturor Fiilor Oamenilor care se complac în rău şi greşeală. El este moarte, domnul oricărui chin şi, luându‑şi o înfăţişare plăcută, el îi ispiteşte plin de viclenie şi îi ademeneşte pe Fiii cei perverşi ai Oamenilor. El promite bogăţii şi putere, palate splendide, îmbrăcăminte de aur şi argint şi o mulţime de servitori, renume şi glorie, adulter şi desfrâu, lăcomie şi pofta de a bea, vieţi tumul­tuoase, trândăvie şi zile leneşe. Şi el ispiteşte în fel şi chip, pe fiecare, prin acel lucru rău spre care inima sa este cel mai mult înclinată. Şi în ziua în care Fiii Oamenilor au devenit deja sclavii tuturor acestor perversităţi, deşertăciuni şi spurcăciuni, atunci, ca plată, el smulge de la Fiii cei răi ai Oame­nilor toate acele lucruri pe care Mama divină Natura le‑a dat lor cu atâta generozitate. El le ia suflarea, sângele, oasele, carnea, măruntaiele, ochii şi ure­chile. Şi suflarea Fiului cel păcătos al Omului devine scurtă şi înăbuşită, plină de durere şi rău mirosi­toare, ca suflarea fiarelor necurate. Şi sângele lui devine gros şi rău mirositor, ca apa mlaştinilor; se năclăieşte şi se înnegreşte ca noaptea morţii. Şi oasele lui devin tari şi înnodate; se topesc înăuntru şi se rup în bucăţi ca o piatră care cade de pe o
stâncă. Şi carnea sa devine grasă şi apoasă, putre­zeşte, acoperită cu râie şi bube care sunt dezgus­tătoare, şi măruntaiele lui se umplu cu murdărie, cu scursori în descompunere, şi atunci o mulţime de viermi locuiesc acolo. Şi ochii lui devin ceţoşi până când la sfîrşit noaptea întunecată îi înveleşte, şi urechile lui devin surde ca tăcerea mormântului. Şi, în cele din urmă, rătăcitorul Fiu nechibzuit al Omului îşi va pierde viaţa, pentru că el nu a mai respectat şi nu a mai păstrat legile Mamei sale divine şi a adunat în el păcat după păcat. Tocmai de aceea, sunt luate de la el toate darurile Mamei sale divine Natura: suflarea, sângele, carnea, măruntaiele, ochii şi ure­chile şi, în afară de toate acestea, viaţa cu care Mama divină Natura i‑a încununat trupul.
Dar, dacă rătăcitorului Fiu păcătos al Omului îi pare cu adevărat rău de păcatele sale şi se des­prinde de ele şi se întoarce din nou cu dragoste la Mama sa divină, şi dacă mereu după aceea el as­cultă de legile Ei divine, el se va elibera din ghearele Satanei, rezistând cu fermitate ispitelor, atunci Mama sa divină Natura primeşte din nou pe Fiul său rătăcitor cu dragoste şi îi trimite îngerii Ei, care din nou îl vor putea sluji. Când Fiul Omului rezistă cu dârzenie Satanei care locuieşte în el şi nu‑i mai face deloc voia, în acelaşi ceas sunt găsiţi deja îngerii Mamei sale divine acolo în el, ca ei să îl poată sluji cu toată puterea lor şi să‑l elibereze cu totul pe Fiul, acum divin, al Omului de puterea cea cumplită a Satanei.

Căci nici un om nu poate sluji la doi stăpâni. Sau îl slujeşte pe Belzebut şi diavolii săi, sau slujeşte pe Maica sa Pamântească şi pe Îngerii săi. Sau slujeşte moartea sau viaţa şi binele. Adevărat, adevă­rat vă spun, fericiţi sunt cei care ascultă şi respectă legile divine ale vieţii şi nu ră­tăcesc pe cărările îngrozitoare ale morţii, pentru că în ei atunci forţele vieţii devin mari şi puternice şi astfel ei scapă cu uşurinţă de chinurile morţii”.
Finalul primei parti. 
 
 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu